|
Dreptul de petiţionare este de tradiţie în
sistemul juridic românesc dar, deşi se adresează exclusiv cetăţenilor,
este mai puţin cunoscut acestora. Exercitarea lui este o modalitate de
rezolvare a unor probleme personale sau care privesc o colectivitate.
Dreptul de petiţionare poate fi exercitat fie individual, fie de către un
grup de cetăţeni, fie de organizaţii. Petiţiile adresate autorităţilor
publice se fac însa numai în numele petentului sau în numele colectivelor
sau organizaţiilor petiţionare.
Ce este petiţia?
Este modalitatea prin care cetăţeanul are
posibilitatea de a-şi valorifica un drept, de a cere o explicaţie cu
privire la orice problemă personală sau de interes general. Dispoziţiile
privitoare la petiţii sunt prevăzute în Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002.
Conform art. 2, petiţia apare sub patru forme: cererea, reclamaţia,
sesizarea sau propunerea. Acestea pot fi formulate în scris sau prin
email, iar prin intermediul lor petentul se adresează autorităţilor
publice centrale sau locale (ex: primării, prefecturi), serviciilor
publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale
din unităţile administrativ teritoriale, societăţilor naţionale,
societăţilor comerciale de interes judeţean sau local (ex: societăţile
private de transport sau alimentare cu apă), precum şi regiilor autonome.
În O.G. nr. 27/2002 sunt cuprinse detalii privind:
organizarea primirii petiţiilor; regulile de examinare şi rezolvare;
controlul acestei activităţi şi răspunderile ce revin funcţionarilor
publici pentru încălcarea dispoziţiilor respective. Legea nu diminuează
dreptul în sine, ci prevede numai procedura şi responsabilităţile ce revin
funcţionarilor publici.
Condiţie de validitate: orice petiţie
trebuie să fie semnată şi să conţină datele complete de identificare a
petentului.
Este bine de ştiut...
Autorităţile publice sunt obligate să răspundă
petiţiei în termen de 30 de zile de la înregistrarea ei în documentele
autorităţii vizate.
Răspunsul la petiţie trebuie să includă şi temeiul
legal în baza căruia a fost formulată soluţia comunicată.
Dacă petiţia este greşit direcţionată (petentul nu
a ştiut care este autoritatea competentă să îi rezolve cererea),
instituţia care a primit-o trebuie să o trimită în termen de 5 zile
autorităţii sau instituţei în a cărei atribuţii intră rezolvarea ei şi să
informeze petentul despre aceasta. Pentru soluţionarea petiţiei de către
autoritatea sesizată vor mai trece 30 de zile.
Pentru ca orice cetăţean să se poată folosi de
acest drept, petiţiile sunt scutite de taxă.
Dacă autoritatea refuză sau nu soluţionează
cererea în termenul legal, cetăţeanul se poate folosi de "dreptul unei
persoane vătămate de o autoritate publică". Conform acestuia, orice
persoană vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim de o
autoritate publică, printr-un act adminsitrativ sau prin nesoluţionarea
unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului sau
interesului pretins, anularea actului şi repararea pagubelor.Astfel,
cetăţeanul căruia i s-a încălcat dreptul de petiţionare poate obţine
despăgubiri din partea autorităţii ce i l-a încălcat şi nu are obligaţia
de a proba vinovăţia funcţionarului public sau a autorităţii publice, ci
trebuie doar să îşi justifice dreptul.Deoarece "dreptul unei persoane
vătămate de o autoritate publică" nu este doar o garanţie a dreptului de
petiţionare ci a tuturor drepturilor fundamentale, acest subiect va fi
abordat în curând pe www.atentie.info).
Puteţi găsi O.G. nr. 27/2002 şi Legea nr. 233/2002
pentru aprobarea O. G. nr. 27/2002 la
http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/233_2002.php
|
